Studenții au pus început bun evenimentului prin participarea la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită la Biserica Maternității „Cuza Vodă”, unde, alături de părintele Dan Damaschin, fondator al Asociației „Glasul Vieții” și al Clinicii „Veronica”, și de părintele îndrumător Ilarion Mâță, au dat slavă și mulțumire lui Dumnezeu, rugându-se pentru liniștea inimilor tulburate și pentru mângâierea celor aflați în suferință.
Înțelegerea sacrificiului mamei în purtarea unei sarcini și în nașterea copilului a fost facilitată de cuvântul rostit la finalul slujbei de către părinte, acesta relatând din activitatea sa profund filantropică și subliniind importanța, din punct de vedere social, medical și religios, a protejării vieții mamei și a pruncului.
Ziua a continuat cu deplasarea la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Țicău, iar apoi la Clinica „Veronica”, locuri în care studenții au observat realitatea palpabilă a activității părintelui Dan Damaschin și a echipei sale. Aceștia au avut prilejul de a interacționa cu mamele aflate sub protecția ansamblului de binefacere, aruncând totodată o privire asupra muncii jertfelnice a personalului implicat în sistemul socio-medical.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, cu implicarea părintelui decan Paul-Cezar Hârlăoanu, sub îndrumarea părintelui Ilarion Mâță, cu sponsorizarea TZMO România și cu sprijinul logistic al Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, a avut loc, astfel, o etapă de formare pentru viitorii asistenți sociali, fiind evidențiată însemnătatea ajutorului material, spiritual și emoțional, precum și rolul crucial al vocației sociale și implicațiile acesteia în viața de zi cu zi, mai ales în contextul „Lunii pentru viață”.
(Tanu Teodora-Nicoleta -anul I – Teologie Ortodoxă Asistență Socială)






